Impreuna facem muntii curati

Primăria orașului Petrila, împreună cu Consiliul Județean Hunedoara, vă invită să participați, în calitate de voluntari, la acțiunea de ecologizare din data de 14 septembrie 2022, începând cu ora 12:00, ce se va desfășura în Cheile Jiețului, de la intrarea în Chei până la limita cu județul Vâlcea. Această acțiune desfășurată cu ocazia Zilei Muntelui în România este inițiată de primarul orașului Petrila, domnul Vasile Jurca, vicepreședinte al Comitetului de Masiv a Grupei de munți Parâng,  susținută de președintele CJ Hunedoara, domnul Laurențiu  Nistor și va fi coordonată de viceprimarul orașului Petrila, domnul Marius Heljiu.
”Nu dorim doar să curățăm zona respectivă, ci și să transmitem un mesaj iubitorilor de munte, dar și localnicilor care se află în aceste zone foarte pitorești, de o frumusețe care atrage foarte mulți turiști. Aceste zone trebuie lăsate și menținute curate pentru a ne putea bucura în continuare de natură. Încercăm să-i sensibilizăm pe turiști, astfel încât să înțeleagă că atunci când merg pe o potecă și găsesc astfel de deșeuri, să le adune. Vă așteptăm în număr cât mai mare!” – Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

Întâlnirea va fi la intrarea în Cheile Jietului, miercuri, 14 septembrie 2022, începând cu ora 12:00.

banner muntii curati 2