Compartiment juridic contencios

COMPARTIMENT JURIDIC CONTENCIOS

 

– reprezintă  U.A.T. Petrila , Consiliul Local, Primarul, Primăria, Comisia locală pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 18/1991, în faţa instanţelor judecătoreşti (Judecătorii; Tribunale; Curţi de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie)  pe bază de delegaţie, asigurând totodată concepţia şi redactarea tuturor actelor necesare în acest sens, după consultarea cu compartimentele de specialitate, în funcţie de specificul litigiului;

– urmăreşte şi asigură exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, atunci când se impune;
– urmăreşte şi asigură executarea hotărârilor judecătoreşti, pe cale amiabilă sau pe calea executării silite;

– colaborează la întocmirea proiectelor actelor administrative emise de către Consiliul local sau Primar;

– avizează referatele sau rapoartele care stau la baza proiectelor actelor administrative emise de către Consiliul local sau Primar;

– colaborează la întocmirea contractelor încheiate de către autorităţile locale, precum şi asigură avizarea acestora;

– întocmeşte şi colaborează la întocmirea oricăror alte acte cu caracter juridic, asigurând totodată avizarea acestora;

– consiliază compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orasului Petrila şi al serviciilor publice subordonate, în funcţie de repartizarea stabilită prin Dispoziţiile Primarului;

– informează şefii ierarhici cu privire la noile acte normative publicate în Monitorul Oficial al României – partea I, care privesc activitatea autorităţilor locale;
– rezolvă orice alte lucrări cu caracter juridic, repartizate acestora, asigurând totodată rezolvarea în termen legal a scrisorilor, sesizărilor şi corespondenţei repartizate;
– asigură asistenţa şi colaborează la rezolvarea oricăror alte lucrări cu caracter juridic, repartizate altor compartimente, în funcţie de repartizarea stabilită prin Dispoziţiile Primarului;

– participă, în calitate de membru, în diversele comisii constituite prin Dispoziţiile Primarului sau prin Hotărâri ale Consiliului local;

– participă la sedinţele Consiliului Local;

– reprezinta Politia Locala în instantele de judecata pentru actiunile privind contestatii la amenzile aplicate de către agentii locali ;

– informeaza în scris compartimentele de specialitate implicate în solutionarea cauzelor asupra obligatiilor ce le revin referitor la dispozitiile instantelor odata cu introducerea unei actiuni ;


– solicita în scris informatii despre cauzele aflate pe rol tuturor compartimentelor care au legatura cu o cauza ;

– comunică în copie sentinţele civile definitive şi irevocabile tuturor compartimentelor implicate în soluţionarea cauzelor ;

– intocmeste Aneaxa 24 sesizare pentru deschiderea  procedurii succesorale ;

–  initiaza actiuni in justitie si asigura intocmirea la termen a actiunilor, intampinarilor si raspunde la adresele instantelor judecatoresti;

– tine evidenta instiintarilor si a comunicarilor privind persoanele condamnate penal carora le-au fost interzise drepturile prevazute de art.64 c.penal;

– asigura consultatii juridice la compartimentele de specialitate si la serviciile consiliului local, precum si cetatenilor la solicitarea acestora, la sediul primariei sau la sediile serviciilor in functie de situatie si de necesitate;

– efectueaza anchete sociale in cazurile in care instantele judecatoresti solicita acest lucru, pentru actiunile ce au ca obiect intreruperea executarii pedepsei privative de libertate initiate de cetatenii aflati in aceasta situatie si care au domiciliul sau resedinta pe raza administrativ-teritoriala a orasului Petrila;

– intocmeste contractele-cadru specifice activitatilor primariei;

– verifica si avizeaza de legalitate contractele civile si contractele economice ale institutiei si ale celorlalte servicii publice din subordinea consiliului local al orasului;

– afiseaza citatiile emise de instantele judecatoresti si parchete, precum si alte acte pentru care se solicita publicitatia prin afisare si transmite acestora procesul-verbal de afisare;

– inlocuieste secretarul orasului Petrila in situatia in care acesta lipseste din institutie o perioada mai mare de 24 de ore;

– intocmeste proiecte de hotarare pentru sedintele consiliului local, verifica de legalitate actele prezentate de personalul institutiei si de serviciile publice aflate in coordonarea si subordinea consiliului local;

– intocmeste dispozitii si verifica baza legala a dispozitiilor intocmite de personalul institutiei;

 

 

Primaria Orasului Petrila